Disartria este o tulburare de vorbire, cauzată de obicei de o tulburare neurologică, cum ar fi un accident vascular cerebral, paralizie cerebrală, boala Parkinson, miastenia gravis sau scleroza laterală amiotrofică, de exemplu.
O persoană cu disartrie nu este în măsură să articuleze și să pronunțe bine cuvintele din cauza unei schimbări a sistemului responsabil de vorbire, implicând mușchii gurii, limbii, laringelui sau corzilor vocale, ceea ce poate provoca dificultăți în comunicare și izolare socială.
Pentru a trata disartria, este important să efectuați exerciții de terapie fizică și să urmați un logoped, ca modalitate de a exercita limbajul și de a îmbunătăți sunetele emise, este de asemenea esențial ca medicul să identifice și să trateze ce a provocat această schimbare.
Cum se identifică
În disartrie se produce o schimbare a producției de cuvinte, cu dificultăți în mișcarea limbii sau a mușchilor feței, generând semne și simptome precum vorbirea lentă, încețoșată sau înclină. În alte cazuri, vorbirea poate fi rapidă sau mormăită, la fel cum poate fi foarte scăzută sau șoptită.
În plus, disartria poate fi însoțită de alte modificări neurologice, cum ar fi disfagia, care are dificultăți în înghițirea alimentelor, dislalia, care este o schimbare în pronunția cuvintelor, sau chiar afazie, care este o schimbare în exprimare sau înțelegere. de limbaj. Înțelegeți ce este dislalia și cum să o tratați.
Tipuri de disartrie
Există diferite tipuri de disartrie, iar caracteristicile lor pot varia în funcție de locația și dimensiunea leziunii neurologice sau a bolii care cauzează problema. Principalele tipuri includ:
- Disartrie flască: este o disartrie care produce în general o voce răgușită, cu puțină rezistență, nazală și cu emisie imprecisă a consoanelor. De obicei, se întâmplă în boli care provoacă leziuni ale neuronului motor inferior, cum ar fi miastenia gravis sau paralizia bulbară, de exemplu; Disartrie spastică: provoacă, de asemenea, o voce nazală, cu consoane inexacte, pe lângă vocalele distorsionate, generând o voce încordată și „strangulată”. Poate fi însoțită de spasticitate și reflexe anormale ale mușchilor faciali. Mai frecvent în leziunile nervului motor superior, ca în cazul unei leziuni traumatice cerebrale; Disartrie ataxică: această disartrie poate provoca o voce aspră, cu variații în intonația accentului, cu vorbire mai lentă și un tremur în buze și limbă. Vă puteți aminti discursul cuiva beat. Apare de obicei în situații în care există leziuni legate de regiunea cerebelului; Disartrie hipokinetică: există o voce răgușită, respirabilă și tremurătoare, cu inexactitate în articulație și există, de asemenea, o schimbare a vitezei de vorbire și a tremurului buzelor și limbii. Poate apărea în boli care provoacă modificări în regiunea creierului numite ganglioni bazali, mai frecvente în boala Parkinson; Disartrie hiperkinetică: există o denaturare a articulației vocale, provocând o voce aspră și cu o întrerupere a articulării cuvintelor. Se poate întâmpla în cazuri de rănire a sistemului nervos extrapiramidal, frecvente în cazuri de cornee sau distonie, de exemplu. Disartrie mixtă: prezintă modificări caracteristice mai multor tipuri de disartrie și se poate întâmpla în mai multe situații, cum ar fi scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică sau leziunea creierului traumatic, de exemplu.
Pentru a identifica cauza dizartriei, neurologul va evalua simptomele, examenul fizic și va comanda teste precum tomografia computerizată, rezonanța magnetică, electroencefalograma, puncția lombară și studiul neuropsihologic, de exemplu, care detectează principalele modificări aferente sau care provoacă această modificare în vorbire.
Cum se face tratamentul
Tratamentul depinde de cauza și severitatea disartriei, iar medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală pentru a corecta modificările anatomice sau pentru a îndepărta o tumoare sau poate indica utilizarea medicamentelor pentru ameliorarea simptomelor, ca în cazul bolii Parkinson, de exemplu.
Cu toate acestea, principala formă de tratament se realizează cu terapii de reabilitare, cu tehnici de logopedie pentru îmbunătățirea emisiilor vocale, reglarea intensității, articularea mai bună a cuvintelor, exercitarea respirației sau chiar programarea unor forme alternative de comunicare. Exercițiile de fizioterapie sunt, de asemenea, foarte importante pentru a îmbunătăți mobilitatea articulației maxilarului și a ajuta la întărirea mușchilor feței.
