- Care sunt semnele și simptomele
- Ce să faci
- 1. Acceptați momentul
- 2. Menținerea legăturii
- 3. Caută ajutor
- 4. Practicați activitățile
Sindromul cuibului gol se caracterizează prin suferință excesivă asociată cu pierderea rolului părinților, cu plecarea copiilor de acasă, când merg la studii în străinătate, când se căsătoresc sau trăiesc singuri.
Acest sindrom pare legat de cultură, adică în culturile în care oamenii, în special femeile, se dedică exclusiv creșterii copiilor, părăsirea lor de acasă provoacă mai multă suferință și sentiment de singurătate, în raport cu culturile în care femeile muncesc și au alte activități în viața lor.
În general, persoanele din perioada în care copiii lor pleacă de acasă, se confruntă cu alte modificări ale ciclului lor de viață, cum ar fi pensionarea sau începutul menopauzei la femei, ceea ce poate agrava sentimentele de depresie și stima de sine scăzută.
Care sunt semnele și simptomele
Părinții și mamele care suferă de sindromul cuibului gol manifestă de obicei simptome de dependență, suferință și tristețe, asociate cu condiții depresive, pierderea rolului de îngrijitor pentru copiii lor, în special la femeile care și-au dedicat viața exclusiv creșterii copiilor lor, fiind foarte greu pentru ei să-i vadă plecând. Aflați cum să diferențiați tristețea de depresie.
Unele studii susțin că mamele suferă mai mult decât tații atunci când copiii pleacă de acasă, pentru că se dedică mai mult lor, având stima de sine scăzută, deoarece simt că nu mai sunt utili.
Ce să faci
Faza în care copiii pleacă de acasă poate fi foarte dificilă pentru unii oameni, cu toate acestea, există câteva modalități de a face față situației:
1. Acceptați momentul
Trebuie să accepte copiii care pleacă de acasă fără a compara această fază, cu faza când au părăsit părinții. În schimb, părinții trebuie să-și ajute copilul în acest timp de schimbare, pentru a putea reuși în această nouă fază.
2. Menținerea legăturii
Deși copiii nu mai trăiesc acasă, acest lucru nu înseamnă că nu continuă să viziteze casele părinților lor. Părinții pot rămâne apropiați de copiii lor chiar dacă locuiesc separat, pot face vizite, apeluri telefonice sau pot organiza excursii împreună.
3. Caută ajutor
Dacă părinților le este dificil să depășească această fază, ar trebui să solicite ajutor și sprijin din partea familiei și prietenilor. Persoanele cu acest sindrom pot avea nevoie chiar de tratament și pentru asta ar trebui să vadă un medic sau un terapeut.
4. Practicați activitățile
În general, în perioada în care copiii trăiesc acasă, părinții își pierd puțin calitatea vieții, pentru că renunță la desfășurarea unor activități de care se bucură, au timp de calitate mai mic ca cuplu și chiar timp pentru ei înșiși.
Astfel, cu un timp suplimentar și mai multă energie, puteți dedica mai mult timp soțului dvs. sau chiar să desfășurați o activitate care a fost amânată, cum ar fi să mergeți la sală, să învățați să pictați sau să cântați un instrument muzical, de exemplu.
