Disabilitatea intelectuală corespunde întârzierii în dezvoltarea cognitivă a unor copii, care poate fi percepută prin dificultăți de învățare, interacțiune mică cu alte persoane și incapacitatea de a efectua activități simple și adecvate pentru vârsta lor.
Dizabilitatea intelectuală, numită și DI, este o tulburare de dezvoltare care afectează aproximativ 2 până la 3% dintre copii și se poate întâmpla din cauza mai multor situații, de la complicații în timpul sarcinii sau nașterii, până la modificări genetice, cum ar fi sindromul Down și sindromul X fragil, de exemplu. Aflați care sunt caracteristicile sindromului X fragil.
Această tulburare poate fi percepută de către părinți sau de către profesorul de la școală, cu toate acestea, tratamentul trebuie făcut de o echipă multidisciplinară, cu scopul de a stimula toate funcțiile cognitive, de a favoriza procesul de învățare și relațiile cu alte persoane. Astfel, este important ca copilul să aibă o monitorizare directă și constantă de către pediatru, logoped, pedagog și psihoterapeut, de exemplu.
Cum se identifică
Este posibilă identificarea dizabilității intelectuale prin respectarea zilnică a comportamentului copilului. În mod normal, nu prezintă același comportament ca alți copii de aceeași vârstă și este întotdeauna necesar ca un adult sau un copil mai mare să fie în jur pentru a ajuta la realizarea unei acțiuni, de exemplu.
De obicei, copiii cu dizabilități intelectuale au:
- Dificultate în învățare și înțelegere; Dificultate în adaptarea la orice mediu; Lipsa de interes pentru activitățile de zi cu zi; Izolare de la familie, colegi sau profesor, de exemplu; Dificultate în coordonare și concentrare.
În plus, este posibil ca copilul să aibă schimbări de apetit, frică excesivă și să nu poată efectua activități pe care le-a putut anterior.
Cauze principale
Cea mai frecventă cauză a dizabilității intelectuale sunt modificările genetice, cum ar fi sindromul Down, X fragil, Prader-Willi, Angelman și Williams, de exemplu. Toate aceste sindroame se întâmplă din cauza mutațiilor din ADN, ceea ce poate duce, printre alte simptome, la dizabilitate intelectuală. Alte cauze ale dizabilității intelectuale sunt:
- Complicații prenatale, care apar în timpul sarcinii, cum ar fi malformația fătului, diabetul gestațional, consumul de medicamente, fumatul, alcoolismul, consumul de droguri și infecții, precum sifilisul, rubeola și toxoplasmoza; Complicații perinatale, care apar de la începutul travaliului până în prima lună a vieții copilului, cum ar fi scăderea aportului de oxigen la creier, malnutriție, prematuritate, greutate scăzută la naștere și icter sever nou-născut; Malnutriție și deshidratare severă, care se poate întâmpla până la sfârșitul adolescenței și poate duce la dizabilități intelectuale; Intoxicații sau intoxicații cu droguri sau metale grele; Infecții în timpul copilăriei care pot duce la insuficiență neuronală, scăderea capacității cognitive, cum ar fi meningita, de exemplu; Situații care scad aportul de oxigen la creier, ceea ce poate duce la dizabilitate intelectuală. Cunoașteți principalele cauze ale hipoxiei în creier.
Pe lângă aceste cauze, dizabilitatea intelectuală se poate întâmpla în erori înnăscute ale metabolismului, care sunt modificări genetice care se pot întâmpla în metabolismul copilului și duc la dezvoltarea unor boli, cum ar fi hipotiroidismul congenital și fenilcetonuria. Înțelegeți mai bine ce este fenilcetonuria.
Ce să faci
Dacă se pune diagnosticul de dizabilitate intelectuală, este important ca capacitățile cognitive și intelectuale ale copilului să fie frecvent stimulate, iar monitorizarea de către o echipă multidisciplinară este importantă.
La școală, de exemplu, este important ca profesorii să înțeleagă nevoia elevului de dificultate și să dezvolte un plan de studiu specific pentru copil. În plus, este important să-l menținem integrat și să încurajăm contactul și interacțiunea cu alte persoane, ceea ce se poate face prin jocuri de masă, puzzle-uri și mimică, de exemplu. Această activitate, pe lângă promovarea contactului social, permite copilului să devină mai concentrat, ceea ce îl face să învețe puțin mai repede.
De asemenea, este important ca profesorul să respecte ritmul de învățare al copilului, revenind la subiecte sau activități mai ușoare, dacă este necesar. În timpul procesului de stimulare a învățării, este interesant ca profesorul să identifice modul în care copilul asimilează mai bine informațiile și conținutul, fie prin intermediul unor stimuli vizuali sau auditivi, de exemplu, și atunci este posibil să se stabilească un plan de educație bazat pe cel mai bun răspuns. a copilului.