Imunoglobulinele G și imunoglobulinele M, cunoscute și sub numele de IgG și IgM, sunt anticorpi pe care organismul îi produce atunci când intră în contact cu un tip de microorganism invadator. Acești anticorpi sunt produși cu scopul de a promova eliminarea bacteriilor, virusurilor, paraziților și ciupercilor, pe lângă toxinele produse de aceste microorganisme atunci când invadează organismul.
IgM este primul anticorp produs atunci când există o infecție, fiind considerat un marker al fazei acute a infecției. IgG este produs puțin mai târziu, dar încă în faza acută a infecției, dar este produs în funcție de microorganismul invadator, fiind considerat mai specific, pe lângă faptul că rămâne să circule în sânge, protejând persoana împotriva posibilelor infecții viitoare de același microorganism. Înțelegeți cum funcționează sistemul imunitar.
Producția de IgG este, de asemenea, indusă prin vaccinare, pentru a proteja organismul împotriva unui agent infecțios specific. Astfel, IgG-urile sunt un fel de memorie pe care organismul le creează pentru tot restul vieții.
De ce se face examenul
Examenul serologic al IgG și IgM servește pentru a detecta stadiul mai multor boli, cum ar fi toxoplasmoza, rubeola și infecția cu citomegalovirus, de exemplu. Când apare o nouă infecție, primii anticorpi produși sunt IgM care scad pe măsură ce infecția este controlată, dând naștere la IgG, care rămâne tot restul vieții.
| IgG negativ | IgG pozitiv | |
|---|---|---|
| IgM negativ |
Persoana nu a intrat niciodată în contact cu microorganismul. |
Persoana a intrat în contact cu microorganismul într-o infecție veche sau a avut succes cu vaccinul. |
| IgM pozitiv |
Persoana are sau a fost cu o infecție acută timp de câteva zile. |
Persoana a avut o infecție recentă în urmă cu câteva săptămâni sau luni. |
Astfel, existența unor cantități mari de IgM pentru rubeolă, de exemplu, este un semn că infecția este recentă, iar la scăderea nivelului acesteia, cele ale IgG rămân, ceea ce înseamnă că infecția este controlată și organismul produce anticorpi specifici împotriva acestui virus, obținând astfel memorie imună pentru boala respectivă.
Astfel, într-un contact strâns cu virusul, riscul de a dezvolta boala ar fi minim, deoarece persoana ar avea anticorpi IgG specifici împotriva rubeolei care ar acționa imediat. La fel se întâmplă și cu vaccinarea, în care, în cele mai multe cazuri, se administrează viruși inactivi care induc formarea de IgGs specifice.
Examinarea IgG și IgM în sarcină
În timpul sarcinii, medicul poate efectua câteva analize de sânge pentru a identifica infecțiile pe care femeia le-a avut și pentru a evalua starea imunitară, prin măsurarea anticorpilor specifici pentru fiecare dintre agenții infecțioși.
Există 5 infecții care, dacă rămân în sarcină, pot avea un risc ridicat de transmitere la făt, fiind și mai grave atunci când mama fără anticorpi împotriva unuia dintre acești viruși, dobândește boala în timpul sarcinii, cum este cazul toxoplasmozei, sifilisului, rubeola, herpes simplex și citomegalovirus. Vedeți cum vă poate afecta citomegalovirusul copilul și sarcina.
Astfel, este foarte important să aveți o vaccinare contra rubeolei cu aproximativ o lună înainte de sarcină și să aveți un test serologic pentru a trata în prealabil alte infecții. Vezi consecințele rubeolei în sarcină.
